Motivația în adopție
Cu toate că motivația este foarte importantă în a determina care este familia/persoana potential adoptiva cea mai potrivită pentru copil, acest lucru nu poate fi stabilit cu certitudine. Cu alte cuvinte nu exista o motivație bună sau rea în a adopta un copil.
La prima vedere unele motivații pot părea nepotrivite, dar daca explorăm îndeajuns, putem descoperi că aceste motivații sunt întemeiate și nu impiedică familia în acceptarea copilului “real”.
Diferite motivatii ale persoanelor/familiilor care doresc sa adopte:
- înlocuirea pierderilor;
- a avea pe cineva la bătrâneţe;
- a salva un copil;
- a se conforma aşteptărilor celorlalţi;
- a plăti pentru greşelile din trecut;
- a dovedi că poate fi un părinte bun;
- dezamăgiri în viaţă;
- “nu vreau să am o relaţie în viaţă, dar vreau să am un copil;
- presiuni din partea familiei sau a prietenilor;
- plăcerea de a fi părinte;
- probleme de fertilitate;
- altruism sau conştiinţă socială;
- dorinţa de a iubi copiii;
- a avea pe cineva care să-ţi fie recunoscător;
- a fi capabil să laşi o moştenire;
- datorie religioasă;
- nesiguranţa sau nevoia de a fi dorit;
- protejarea căsniciei;
Așteptări ale familiei legate de copil
Așteptarile nesatisfăcute sunt una dintre cele mai mari dificultăți în practica adopției. Este foarte important ca fiecare familie să-și analizeze propriile așteptari vis-a-vis de copil, înainte de adopție. La fel și asistentul social îl va face pe copil să înțeleagă, în funcție de vârsta și gradul său de maturitate, că nu va trăi într-o familie fantastică ci într-o familie reală, deci și asteptarile lui vor fi analizate și luate în considerare. Asistentul social va studia dinamica istoriei copilului pentru a putea anticipa ce se poate întamplă pe parcursul adopției. Familia potențial adoptivă va fi susținută pe tot parcursul maturizării personale, care va dezvălui motivațiile reale ale adopției. Este vorba de un drum, de un parcurs evolutiv, deoarece primirea unui copil abandonat, a unui copil traumatizat, ascunde primejdii și probleme. Deci drumul parcurs de familia adoptivă nu se oprește la nivelul de primire. Familia trebuie sa fie pregatită și conștientă că este doar la începutul drumului, că se va confrunta în mod inevitabil cu o serie de aspecte și problematici care încep cu dezvaluirea istoricului copilului, marginalizarea, problematica etniei, până la școlarizare.
Familia care dorește să adopte un copil va trebui sa poată construi o relație cu el, nu doar sa o prefigureze, dar înainte de toate este necesar sa și-l imagineze. Toti acei care asteapta un copil nu se pot gandi la altceva decat la cum va fi acesta: acestă așteptare poate da naștere la stări de anxietate și fiecare dintre părinti încercă să-și imagineze nu doar aspectul fizic ci și “temperamentul” viitorului copil. Toți părinții adoptivi se vor întreba: “Cine este acest copil? Ce aduce cu el ca zestre ereditara de la părinții săi si până unde poate influența acestă ereditate?” In cazul în care copilul nu este nou-nascut: “Unde a trăit până în momentul adopției?“
Copilul poate sa nu aibă un trecut de care sa își aducă aminte, fie pentru că este foarte mic, fie pentru ca l-a uitat foarte repede. În congruența cu acestă imagine, persoanele sau familiile care doresc să adopte un copil, preferă copiii de vârstă foarte mică. Alegerea copilului foarte mic corespunde cu alegerea unui copil fară trecut dar apare teama asupra identității acestuia.
In cazul copiilor mai mari teama familiilor adoptive se datorează faptului ca, copilul va stabili o legatura afectivă cu părinții adoptivi mai greu. Teama se mai poate datora faptului că acesta nu mai este foarte mic și prin urmare este posibil să fi avut relații cu părinții biologici.
Părinții se pot gândi cu anxietate la copilul puțin mai mare, deoarece le este teama că datorită presupusei lipse de stimulare afectivă și cognitivă, el este limitat ca performanță, astfel viitorul lui putând fi afectat.
Părinții adoptivi elaborează în maniera proprie, în funcție de ceea ce ei au trait până în acel moment și pe baza exigentelor individuale, așteptări și temeri față de copilul care este pe cale să fie adoptat.
[DGASPC]