Cartea a fost inspirată de întalnirile lunare de anul acesta – 2018, într-un grup de suport post adopție. Am auzit atâtea adevăruri de aur, dar aplicarea lor e stângace. Unde și cum să începem, și cum să continăm conversațiile bune?
Nu e o lucrare exhaustivă, ci doar o fereatră în adopție, dintr-o perspectivă românească. Este o poveste spusă la persoana întâi prin vocea fiicei mele. Folosesc cartea aceasta ca o unealtă să dezgrop și să scot la lumină adevăruri esențiale despre identitate, în termeni simpli dar plini de emoție.
Eu însămi am avut emoții cand i-am citit cartea fiicei mele pentru prima dată. Însă ea a fost extrem de încântată. La unele pagini doar a ascultat liniștită, la altele s-a prapadit de râs și m-a rugat să le recitesc, cum e pagina în care se declară încăpățânată – pentru că este. La o pagină în particular m-a contrazis. Mi-a spus ca nu-i furioasă, nici supărată. Am ascutat-o și am zâmbit. Apoi i-am spus că unii copii adoptați, la un moment dat se vor simți așa. Furioși. Și vreau ca ea să știe că sunt mereu deschisă să-i aud inima și emoțiile, oricare ar fi acestea. Așa să mă ajute Dumnezeu.
Timpul zboară și noi ne desfătăm în acest sezon care e plin cu iubire pură, multă veselie, gânduri nefiltrate și sinceritate. Ca un copil de cinci ani, ea procesează mai totul cu voce tare, și ne face munca de părinți adoptivi ușoară. Știm mereu care-i poziția ei pe anumite subiecte, și cum se simte, deși uneori ne-am dori un pic de mister, că toate lucrurile bune au un echilibru.