“Attaching in Adoption – practical Tools for Today’s Parents” (chapter 3),
Deborah D. Gray
Conform teoriei atașamentului, toți copiii se ataseaza de persoanele cu responsabilitati de ingrijire, indiferent de felul in care sunt tratati. Pe masura ce copilul se dezvolta fizic, devine capabil sa se apropie si mai mult de persoana fata de care se ataseaza.
Pe baza experiențelor de atașament, copilul dezvoltă o percepere a propriei persoane, a celor ce îl ingrijesc și a ceea ce se poate aștepta de la ceilalți. Aceste experiențe contribuie la dezvoltarea comportamentului și tipurilor de atașament. Comportamentul de atașament este reacția copilului la comportamentul părinților si la interacțiunea cu ei. Copiii ale căror nevoi sunt satisfăcute se ațteaptă ca această stare de lucruri să continue. Copiii ale caror nevoi nu sunt satisfacute si care sunt tratați cu duritate de cei din jur, se asteaptă la un astfel de tratament și în continuare. Copiii care au părinti imprevizibili se vor aștepta la situații neprevăzute. Copiii care nu sunt observați se așteaptă ca treptat sa nu mai fie văzuți deloc. Toti vor dezvolta tipuri de atașament in acord cu experiențele lor. Teoria atațamentului ne ajută sa ințelegem felul în care copiii descopera ca trebuie sa se relationeze fata de o persoana pentru a o determina pe aceasta sa ramana in apropierea sa sau pentru a evita un comportament imprevizibil, necomunicativ, agresiv sau neglijent din partea acestei persoane. Teoria atasamentului ne-a facut sa intelegem modul in care copiii incearca sa se inteleaga pe ei insisi, lumea adultilor si rolul propriu in aceasta lume.
Pare a fi o presupunere comuna ca exista intotdeauna un atasament pozitiv fata de parinti. Nu este asa. Calitatea interactiunii decide calitatea atasașamentului.
Iată câteva motive pentru care atașamentul este important în viața unui copil:
- Formarea increderii in sine
- Capacitatea de a forma relatii stabile, sanatoase cu cei din jur
- Asigura o dezvoltare mentală sanatoasa copilului
- Influentează personalitatea copilului: dezvoltarea relatiilor intime, dezvoltarea emoționala, dezvoltarea interacțiunilor sociale, aceptarea de sine
Astfel, pentru un copil atasamentul presupune dezvoltarea unui set de calitati relationale si capacitatea de a avea si recunoaste sentimentele atat la el, cat si la cei din jurul sau.
Atasamentul este cheia in a controla/regla frustrarea sau anxietatea copilului. De exemplu, atat timp cat parintii vin in intampinarea nevoilor copilului, in momentul in care parintii se vor indeparta de copil, acesta va sti ca parintii se vor intoarce la el, pentru ca el stie ca este important pentru parintii lui. Are incredere atat in el, cat si in parintii lui
Ainsworth a descris trei tipuri de atasament care pot fi prezente in grade variate:
1. Atasamentul securizant / sigur
Atasamentul sigur asigura copilul ca este iubit, ca se poate baza pe parinti, ca ei vin in intampinarea nevoilor lui, ca poate explora lumea din jurul lui, ca parintii pot rezolva probleme si ca pot reduce durerea.
In cazul unui atasament sigur si sanatos atat parintii, cat si copilul realizeaza ca fac un “lucru” bun in a-si impartasi reciproc dragostea tot timpul.
Un rol important il joaca imitarea de catre copii a parintilor, astfel ei avand sansa de a invata semnificatia sentimentelor, precum si modul de exprimare a lor. In acest sens isi aduce contributia tonul vocii, cuvintele, gesturile, expresiile parintilor, etc.
Copilul are incredere ca parintii vor fi disponibili, receptivi si ii vor acorda ajutor daca s-ar ivi situatii dificile sau de teama. Cu aceasta convingere, copilul are curaj sa exploreze lumea.
Aceste model este mentinut si dezvoltat de parinti, ei fiind in primii ani disponibili, atenti la semnalele copilului si capabili sa ii ofere liniste, alinare iubitoare, ori de cate ori are nevoie de ea.
2. Atasament ambivalent
Copilul este nesigur ca parintii vor fi disponibili, receptivi si gata sa ii ofere ajutorul cand sunt solicitati. Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietatea/teama de separare si tinde sa fie timorat in manifestarea comportamentului de explorarea a mediului sau.
Acest model este mentinut de parinti care uneori sunt disponbili si dispusi sa acorde ajutor, iar alteori nu. Amenintarile cu bataia sau cu abandonul sunt folosite in cresterea si educarea lui. Acestea duc mai departe la trairea unor sentimente de nesiguranta care pot deveni cronice. Acest mod de atasament il observam adesea la copilul “iubitor” care-si sacrifica propriile nevoi pentru a le satisface pe ale adultilor.
3. Atasament anxios-evitant
Copilul nu are incredere ca parintii vor reactiona in mod pozitiv si repede pentru a-si oferi ajutorul. Dimpotriva, el se asteapta la respingere. Copilul incearca sa se descurce singur, fara dragostea si ajutorul celorlalti. El lupta pentru a deveni independent emotional.
Aces tip de atasament este vazut in relatiile parinti/copil, in care copilul a devenit independent in mod prematur. De obicei, mama este rece cu copilul, il respinge atunci cand el cauta o forma de apropiere cu aceasta.
Datorita acestor evenimente, copilul este incapabil sa se ataseze si sa se dezvolte normal, ca alti copii, pentru a putea relationa. Explicatia de fata este simplificata, dar consideram ca aceasta constituie un bun inceput pentru a invata despre aceasta tulburare. In primii doi ani de viata, copiii parcurg ciclurile de atasament sanatoase – ciclurile primului an si celui de al doilea an. Un ciclu de atasament sanatos pentru primul an de viata arata asa:
Deoarece nou-nascutul are nevoi care se manifesta prin plans, mama adoptiva il alina si ii satisface nevoile. Daca acest ciclu este repetitiv, iar nevoile copilului sunt continuu si constant satisfacute de catre parinti, acesta invata sa aiba incredere. In aceasta situatie el va reusi sa progreseze natural, depasind toate etapele dezvoltarii copilariei. Acum privind ciclul tulburarii de atasament:
Daca vei compara cele doua cicluri vei observa cum copilul care are o nevoie, plange, dar nevoia lui nu este satisfacuta de catre cei din jurul lui. Uneori nevoia este satisfacuta, dar nu suficient, sau exista diferite persoane care nu se pun de acord cu respectivul copil. Uneori plansul unui copil nu este alinat, ceea ce inseamna neglijare, alteori i se raspunde cu violenta, ceea ce numim abuz fizic. Oricare ar fi cauza, nevoile copilului nu sunt satisfacute asa cum ar trebui sa fie.
Acest copil, in loc sa invete increderea, va crede ca lumea este un loc nesigur, ca el trebuie sa-si poarte singur de grija, ca nu trebuie sa se increada in nimeni pentru ca nevoile sa-i fie satisfacute. El concluzioneaza ca nu poate sa depinda de adulti. In loc sa-si dezvolte increderea, apare furia care prinde proportii. El invata ca trebuie sa fie propriul stapan pentru a supravietui. Nu este de mirare ca un asemenea copil simte nevoia de a tine controlul. El crede ca intreaga lui viata depinde de control. Daca copilul a reusit sa treaca prin primul ciclu sanatos, cu bine, atunci el va fi pregatit sa intre in al doilea ciclu, care se numeste Ciclul atasamentului sigur din cel de-al doilea an de viata:
Doar parcurgand acest al doilea ciclu, copilul va invata sa accepte limitele comportamentale. Doar parcurgand primele doua cicluri firesc, normal si sanatos, doar asa copilul va invata sa aiba incredere, va invata ce inseamna reciprocitatea, isi va regla emotiile. Atunci incep sa se dezvolte constiinta, increderea in sine, empatia, gandirea logica. Cand primul ciclu esueaza, copilul nu va face fata celui de al doilea. Nu este rational sa credem si sa ne asteptam ca un copil care a suferit tulburari in dezvoltarea lui, sa se dezvolte ca oricare copil ce a avut o dezvoltare normala. Pe acesti copii trebuie sa-i intoarcem la pasii pe care nu i-au parcurs natural si firesc pentru a-i recupera. Acest lucru se poate indrepta prin terapie de atasament.